Cum a evoluat cooperarea între statele membre?
Crearea unui spațiu comun de cooperare între statele membre a reprezentat principalul obiectiv al comunității europene încă de la Tratatul de la Roma (Tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC), semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia și Luxemburg la 25 martie 1957).
Efortul s-a îndreptat permanent înspre a crea, în locul mozaicului de piețe naționale, o ,,piață comună”. Se propunea încă de pe atunci instituirea unui „sistem care să împiedice denaturarea competiției”, întrucât crearea unei piețe comune și a unui mediu concurențial încurajează dezvoltarea inițiativelor de afaceri și creșterea eficienței, permite consumatorilor să beneficieze de o ofertă mai largă și contribuie la reducerea prețurilor și la îmbunătățirea calității.
Ce reguli asigură Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE)?
În acest scop s-a creat un set de reguli care să asigure unitatea pieței și, totodată, existența unui mediu concurențial care să încurajeze progresul economic și să apere interesul consumatorilor. Aceste reguli sunt cuprinse în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE) și sunt implementate în fiecare sistem de drept al statelor membre, constituind o ramură distinctă a dreptului, cea a dreptului concurenței comerciale.
Care sunt efectele pe urma TFUE?
Cel mai important aspect este acela că, în virtutea principiului efectului direct al dreptului Uniunii Europene, consacrat şi definit prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prevederile din dreptul european al concurenței pot fi invocate în mod direct în raporturile dintre particulari în faţa instanţelor naţionale fără a fi necesară transpunerea lor în legislația națională (efectul direct orizontal). Prin urmare, încălcările normelor de concurență care produc consecințe prejudiciabile în patrimoniul unor persoane conferă dreptul acestora de a solicita daune-interese – aceasta numai în condițiile Directivei 2014/104/UE transpusă în legislația fiecărui stat membru.

Care sunt principalele reguli de concurență la nivelul UE?
1. Dreptul European al concurenței – articolele 101 și 102 TFUE
Principalele reguli privind concurența la nivelul UE sunt cuprinse în articolele 101 și 102 TFUE.
Articolul 101 TFUE interzice acordurile anticoncurențiale, adică toate acordurile care limitează concurența, indiferent de intenția părților. De exemplu, sunt considerate acorduri anticoncurențiale cele prin care care părțile convin: să fixeze prețurile, să limiteze producția, să își împartă piețele sau consumatorii, să fixeze prețurile de revânzare (între un producător și distribuitorii săi), etc. Întreprinderile din cartelurile care controlează prețurile sau își împart piețele încearcă să se protejeze de presiunea concurențială care le obligă să lanseze produse noi, să își îmbunătățească calitatea și să mențină un nivel scăzut al prețurilor. Prin urmare, consumatorii vor plăti mai mult pentru o calitate inferioară.
Facem observaţia că, atunci când se analizează dacă o anumită înţelegere a încălcat sau nu prevederile articolului 101, vor trebui luate în considerare următoarele trei elemente: (i) dacă există într-adevăr o înţelegere, decizie sau practică concertată între anumiţi agenţi economici; (ii) dacă sunt argumente că într-adevăr concurenţa, în interiorul pieţei comune, poate fi împiedicată, restricţionată sau distorsionată într-o măsură apreciabilă ca urmare a respectivei înţelegeri; (iii) dacă într-adevăr comerţul dintre ţările membre a fost sau poate fi afectat.
Articolul 102 TFUE prevede că orice abuz din partea unuia sau mai multor agenţi economici aflaţi într-o poziţie dominantă pe o piaţă sau într-un segment important al acesteia este interzis, atâta vreme cât poate afecta comerţul dintre ţările membre. De exemplu, constituie abuz de poziție dominantă: practicarea unor prețuri prea mari, vânzarea la prețuri scăzute în mod artificial, cu scopul de a afecta sau chiar de a exclude concurenții de pe piață, obligarea consumatorilor să cumpere un produs care este legat în mod artificial de un altul mai cunoscut – acest lucru având drept efect excluderea produselor similare, denaturând astfel concurența – refuzul de a accepta anumiți clienți sau oferirea de reduceri speciale clienților care cumpără toate sau aproape toate produsele de care au nevoie de la întreprinderea care deține poziția dominantă.
După cum se observă, art. 102 TFUE se constituie ca un instrument de control al exercitării puterii de monopol de pe o piaţă. El implică analizarea a două elemente: (i) existenţa unui agent economic aflat în poziţie dominantă; (ii) comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea concurenţei pe piaţa respectivă.
Subliniem faptul că art. 102 interzice numai abuzul de poziţie dominantă, nu doar simpla sa existenţă. O poziție dominantă nu este anticoncurențială în sine, însă comportamentul întreprinderii poate fi considerat abuziv în cazul în care aceasta își exploatează poziția pentru a elimina concurența. De exemplu, atunci când un actor important încearcă să își elimine concurenții de pe piață, vorbim despre abuz de poziție dominantă. Acest lucru va duce la creșterea prețurilor și la restrângerea ofertei pentru consumatori.
2. Dreptul național al concurenţei – Legea nr. 21/1996 a concurenței
Normele de drept național ale statelor membre în materia concurenței şi modul de aplicare nu trebuie să contravină celor europene.
În acest context, legislația română transpune aproape integral prevederile europene în materia concurenței. În România, corespondentul la nivel național al articolelor 101 și 102 TFUE se regăsește în prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996 republicată. După cum este menționat în art. 1 Legea are ca obiectiv principal protecția consumatorilor. Legea reglementează înţelegerile şi practicile concertate (articolul 5) precum si abuzul de poziţie dominantă (articolul 6) aproape identic cu legiuitorul european.
Pe scurt, sunt interzise orice înţelegeri între agenţii economici şi practici concertate care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa României sau pe o parte a acesteia.
Deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa românească nu este interzisă. Agenţii economici intră sub incidenţa legii în măsura în care abuzează de poziţia lor dominantă prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale care afectează comerţul sau prejudiciază consumatorii.
Trebuie subliniat că legislațiile majorității statelor membre preiau integral dispozițiile art. 101 şi 102 TFUE asigurând astfel realizarea unei piețe comune și a unui mediu concurențial nedistorsionat.
