În Codul de procedură civilă, sub titlul X din cartea a VI-a intitulată „Proceduri speciale”, în cuprinsul articolelor 1026-1033 este reglementată procedura privind cererile de valoare redusă. Această procedură a avut drept model legislativ prevederile Regulamentului nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, edictat în scopul simplificării şi accelerării soluţionării litigiilor transfrontaliere privind creanţe cu valoare redusă. Spre deosebire de Regulamentul nr. 861/2007, al cărui domeniu de aplicare este circumscris litigiilor având ca obiect creanţe a căror valoare nu depăşeşte 2.000 euro, reglementarea cererii de valoare redusă se aplică cererilor a căror valoare nu depăşeşte suma de 10.000 lei și reprezintă o soluție optimă pentru recuperarea cu celeritate a creanțelor a căror valoare este inferioară costurilor unui demers judiciar de drept comun, fiind insituită în contextul modernizării procedurilor speciale, în scopul clarificării rapide şi eficiente a situaţiilor litigioase.
Ne propunem să răspundem pe calea acestui articol unor întrebări generale privind procedura cererii de valoare redusă, cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele: „Când poate fi introdusă (sau nu) cererea de valoare redusă?”, „Cum poate fi demarată această procedură și cum se desfășoară?”, „Cât timp durează soluționarea unei astfel de cereri și ce costuri presupune?”.
Cu titlu preliminar, precizăm că procedura cererii de valoare redusă este o procedură specială și facultativă, concepută cu scopul de a facilita accesul la o instanță de judecată, prin utilizarea de către reclamant a unui formular-tip. Se impune totuși să reținem faptul că procedura cererii de valoare redusă nu excludedreptul reclamantului de a se adresa instanței cu o procedură de drept comun.
Condiții de admisibilitate.
Cererea de valoare redusă trebuie să îndeplinească, în primul rând, condițiile generale de exercitare ale acțiunii civile. Astfel, reclamantul trebuie să aibă capacitate și calitate procesuală, respectiv să formuleze o pretenție concretă și să justifice un interes.
Pe de altă parte, pentru admisibilitatea cererii de valoare redusă, se impun a fi îndeplinite anumite condiții speciale specifice acestei proceduri, condițiile în discuție vizând valoarea creanței și natura dreptului patrimonial care se tinde a fi recuperat.
Pe calea cererii de valore redusă pot fi valorificate creanțele care nu depășesc suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, luându-se în considerare doar debitul principal, fără dobânzi, cheltuieli de judecată ori alte venituri accesorii.
Deși legea nu distinge cu privire la natura dreptului evaluabil în bani care poate fi valorificat pe calea acestei proceduri, putând fi astfel valorificate orice drepturi evaluabile în bani cu valoare de până la 10.000 lei la data înregistrării cererii, totuși anumite materii sunt în mod expres exceptate prin lege (art. 1026 alin. (2) și (3) C.pr.civ.).
Procedura cererii de valoare redusă nu se aplică:
- în materie fiscală, vamală sau administrativă;
- în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice;
- cererilor privind starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
- drepturilor patrimoniale născute din raporturile de familie (logodnă, căsătorie, regimuri matrimoniale, obligație de întreținere ș.a.);
- moștenirilor;
- în materia insolvenței, concordatului preventiv, procedurilor privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice ori altor proceduri asemănătoare;
- asigurărilor sociale;
- în dreptul muncii;
- în ceea ce privește închirierea bunurilor imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani (precizăm în acest sens, cu titlu de exemplu, ipoteza în care chiriașul datorează o sumă de bani cu titlu de chirie și nu o plătește la termen. În această situație, dacă este vorba despre o sumă sub 10.000 lei, proprietarul o poate recupera pe calea acestei proceduri speciale);
- arbitrajului;
- atingerilor aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Procedura de judecată a cererii de valoare redusă.
Sesizarea instanței. Probele. Calea de atac.
O cerere de valoare redusă va fi soluționată, întotdeauna, de către judecătorie în primă instanță, iar din punct de vedere teritorial competența se va stabili potrivit regulilor generale, ceea ce înseamnă că reclamantul va introduce cererea la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază (sau își are sediul) pârâtul.
Procedura debutează prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii, alături de copii de pe înscrisurile pe care reclamantul înțelege să le folosească în scopul dovedirii pretențiilor sale. Ulterior, se impune parcurgerea unei etape administrative, etapă similară celei de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 C.pr.civ.
Formularul menționat conține rubrici care impun identificarea părților, precizarea valorii pretenției, indicarea probelor și a altor elemente necesare soluționării cererii. Acest formular se aprobă prin ordin al ministrului justiției și poate fi găsit aici:
Rolul de a verifica dacă informațiile furnizate de către reclamant sunt suficiente și complete revine instanței de judecată. În ipoteza în care formularul a fost completat greșit ori nu conține suficiente date, instanța va utiliza un alt formular-tip, sens în care îi va acorda reclamantului posibilitatea să rectifice formularul sau să adauge informații noi. Dacă reclamantul nu formulează sau completează cererea în termenul stabilit în acest sens de către instanță, cererea sa va fi anulată.
După ce primește formularul de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată pârâtului un formular de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și copii de pe înscrisurile depuse de reclamant.
Pârâtul are posibilitatea de a răspunde printr-un formular-tip sau prin orice alt mijloc adecvat, fără a utiliza formularul de răspuns. Termenul în care se impune ca pârâtul să răspundă reclamantului este de 30 de zile de la comunicarea actelor (precum și să trimită înscrisurile de care înțelege să se folosească, dacă este cazul).
În situația în care pârâtul are pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantului, poate formula o cerere reconvențională, iar reclamantul va avea la dispoziție un termen de 30 de zile de la comunicarea actelor de către instanță, în care se impune ca acesta să răspundă prin intermediul formularului sau prin alte mijloace adecvate.
Dacă cererea reconvențională nu poate fi soluționată prin procedura cererii de valoare redusă, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevazute în cuprinsul articolului 1026 C.pr.civ., se va judeca potrivit dreptului comun.
Fiecare formular cuprinde instrucţiuni detaliate privind modul în care trebuie completat, iar rubricile sunt concepute de așa natură încât să acopere toate elementele necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Procedura cererii cu valoare redusă este, în principiu, scrisă şi se desfăşoară în întregime în camera de consiliu. Practic, nu se impune ca părțile să se prezinte în fața instanței de judecată pentru a-și susține cererile sau apărările.
Totuși, legiuitorul nu exclude în mod absolut citarea părților. În anumite ipoteze instanța poate dispune citarea: în cazul în care consideră acest lucru necesar (va informa părțile, citându-le) sau în cazul în care una dintre părți o cere. În această ultimă ipoteză, dacă instanța apreciază că nu este necesară prezența părților, va motiva refuzul în scris. Acest refuz nu poate fi atacat de către parte pe cale separată.
În cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă este permisă administrarea oricăror mijloace de probă, însă dispozițiile legale impun o atentă aplicare a principiului proporționalității, în sensul că nu vor putea fi încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii introductive sau a cererii reconvenționale.
În ceea ce privește soluționarea cererii, art. 1031 C.pr.civ. prevede următoarele: „Instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală”.
Hotărârea judecătoriei este executorie de drept, ceea ce înseamnă că, după pronunțarea hotărârii, partea care a câștigat procesul (reclamantul din cererea principală ori pârâtul care a formulat cerere reconvențională) se poate adresa executorului judecătoresc pentru a începe procedura de executare silită a sumelor datorate de către partea care a pierdut procesul.
Hotărârea primei instanțe este supusă totuși unei căi de atac – apelul la tribunal, în termen de 30 de zile de la momentul la care hotărârea a fost comunicată părții, însă exercitarea căii de atac nu suspendă executarea silită. În mod excepțional, suspendarea executării poate fi dispusă de instanţă, însă doar dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative impuse de art. 1032 alin. (2) C.pr.civ.: depunerea unei cauţiuni de 10% din valoarea contestată şi dovedirea unor motive temeinice.
În ceea ce privește durata procedurii, fiind calificată drept procedură specială, rațiunea sa este de a fi mai rapidă decât procedura de drept comun. Potrivit codului de procedură civilă, termenul este relativ scurt, respectiv 30 zile de la primirea tuturor informațiilor necesare, însă în practică, în realitate, acest termen poate depăși 30 zile. Cu toate acestea, procedura cererii de valoare redusă va fi soluționată într-un timp mai scurt decât o cerere formulate potrivit dreptului comun.
Referitor la costurile pe care această procedură specială le presupune, potrivit art. 6 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile cu valoare redusă se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei. Ca atare, costurile unei astfel de proceduri sunt semnificativ mai reduse decât costurile procedurii de drept comun unde, spre exemplu, dacă obiectul cererii este de 9.000 lei, taxa de timbru datorată va fi în cuantum de 555 lei.
Oricum, în cuprinsul art. 1032 C.pr.civ. se prevede că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Totuși, cheltuielile inutile sau disproporționate în raport cu valoarea cererii nu vor fi acordate de către instanță, impunându-se astfel, din nou, principiul proporționalității. Așadar, partea care va câștiga procesul vizând cererea de valoare redusă își va putea recupera cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru, onorariul avocațial ș.a.m.d.
În încheiere, precizăm că potrivit art. 1027 alin. (3) C.pr.civ., în situația în care cererea nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, instanța de judecată îl va informa pe reclamant cu privire la acest aspect. Dacă reclamanatul nu retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun, sens în care se vor achita taxele corespunzătoare, iar regimul juridic al hotărârii ce urmează a fi pronunțată va fi cel de drept comun.
Concluzii.
Procedura cu privire la cererile de valoare redusă are caracter facultativ. Totuși, apreciem că în situațiile în care condițiile de admisibilitate ale acestei proceduri sunt îndeplinite, avantajele apar a fi evidente: este vorba despre o procedură simplă, rapidă și accesibilă oricărei persoane, deoarece presupune utilizarea unor formulare tipizate care cuprind toate informaţiile necesare privind completarea. De regulă este o procedură scrisă, care numai cu titlu excepţional implică prezența părţilor în instanță. De asemenea, taxa de timbru fixă şi într-un cuantum mai redus decât în procedura de drept comun este un aspect important de avut în vedere și, suplimentar, această procedură se distinge și prin caracterul executoriu de drept al hotărârii primei instanţe, independent de exercitarea căii de atac.
