Care este importanța încheierii unui contract pentru consumator?
Importanța încheierii unui contract are pentru consumator, în sensul de persoană fizică (sau grup de persoane fizice constituite în asociații) care acționează în scopuri din afara activității sale profesionale, este reprezentată de obținerea prestării unui serviciu, executării unei lucrări, ori după caz, obținerea unui drept asupra unui bun, în schimbul unui preț.
Altfel spus, în general, consumatorul este preocupat mai mult de faza executării unui contract de către un profesionist și mai puțin de etapele prealabile acesteia, anume cea a negocierilor și a încheierii contractului, lăsând în sarcina și la aprecierea profesionistului cocontractat, pe care îl consideră mai avizat, stabilirea prețului, a drepturilor și obligațiilor părților și a celorlalte clauze contractuale.
De ce sunt neglijate etapele precontractuale?
Asumarea prin semnătură a unui contract redactat și prezentat exclusiv de către profesionist se dovedește adesea a fi vătămătoare pentru consumator și pentru drepturile acestuia datorită faptului că lipsa diligenței uneia dintre părțile contractante permite celeilalte părți să abuzeze în interes personal și să introducă unele clauze care să înlăture echilibrul contractual ori să omită să facă mențiune despre aspecte care i-ar fi defavorabile întrucât partenerul contractual nu a sesizat necesitatea solicitării anumitor informații.
O astfel de practică, venită din partea profesionistului, este calificată de lege ca fiind neloială și se materializează, în unele cazuri, în introducerea în contract a unor clauze abuzive, puternic defavorabile consumatorului, chiar prejudiciabile.
Cum sunt reglementate practicile neloiale conform Directivei 2005/29/CE?
Interesul acordat interzicerii practicilor neloiale în materia dreptului consumului are la bază dezechilibrul informational și financiar existent între profesioniști, considerați specialiști în domeniul lor de activitate, și consumatori, persoane care contractează în afara domeniului lor profesional și care astfel nu dețin, în contrast cu contractantul lor, același nivel de informații și cunoștințe practice pentru a lua întotdeauna o decizie juridică avizată. În sarcina ambelor părți ale contractului de consum există o obligație de bună-credință care impune profesionistului să facă accesibilă consumatorului înțelegerea actului juridic, a clauzelor și implicațiilor acestuia, iar consumatorului să acționeze cu diligența specifică oricărei persoane interesată să se angajeze într-un anumit raport juridic.
Ce înseamnă practici neloiale înșelătoare?
În sens larg, practicile comerciale neloiale, reglementate la nivel unional prin Directiva 2005/29/CE, reprezintă orice acțiuni, omisiuni, comportamente, inclusiv cele legate de mijloacele de publicitate1, care conform art. 5 al Directivei sunt contrare cerințelor diligenței profesionale și pot influența consumatorul, în special în cazul în care sunt înșelătoare sau agresive. Vor fi astfel neloiale, și în consecință interzise, acele fapte ale profesionistului care au aptitudinea să denatureze în mod substanțial comportamentul consumatorului, capacitatea acestuia din urmă de a lua o decizie informată și neviciată fiind afectată în mod direct2.
O importanță accentuată trebuie acordată incidenței practicilor neloiale calificate drept înșelătoare, care se prezintă, conform art. 6 din Directivă, sub formă de informații false sau, informații corecte în fapt, dar care pot induce în eroare consumatorul mediu. În acest context, dreptul consumului stabilește o obligație generală de informare în sarcina profesioniștilor pentru ca, înainte de a încheia contractul, consumatorul să fie în măsură să cunoască toate caracteristicile esențiale ale serviciilor oferite3, aceasta deoarece caracterul înșelător constă în aceea că aceste informații, dacă nu reflectă realitatea juridică, pot determina o decizie pe care consumatorul nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut în mod corect circumstanțele.
Ce sunt clauzele abuzive?
În ceea ce privește clauzele ce pot fi calificate drept abuzive și, în consecință, sunt interzise, acestea pot fi recunoscute prin analizarea incidenței cumulative a trei condiții: clauza nu a fost negociată în mod direct de către părți, a fost introdusă în contract cu nerespectarea principiului bunei credințe, respectiv creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Prima dintre aceste condiții, lipsa negocierii directe între părți a clauzei contractuale, vizează situația în care profesionistul profită de poziția sa avantajată față de consumator și introduce în contract, în mod unilateral și prealabil, clauze cu caracter defavorabil pentru cocontractantul său. Conform art. 80 din Codul Consumului, prin clauză care nu a fost negociată în mod direct, se înțelege o clauză stabilită fără concursul consumatorului, fără ca acestuia să i se fi oferit posibilitatea să influențeze natura și conținutul ei. Existența acestei dispoziții legale nu este o garanție suficient de puternică pentru apărarea intereselor consumatorului.
De ce este importantă consultanța juridică pentru consumatori?
Atâta timp cât persoana care acționează în afara ariei sale profesionale nu este suficient de informată, nu își cunoaște drepturile sau garanțiile la care este îndreptățită, concursul acesteia la stabilirea conținutului clauzelor contractuale este, în realitate, doar unul formal. O astfel de situație excede protecției acordate de legislația consumului întrucât fiecărei persoane îi este pretins să cunoască legea, iar invocarea faptului că un consumator nu a cunoscut posibilitățile recunoscute acestuia de legiuitor nu poate șterge faptul că au fost purtate negocieri, iar consumatorului i s-a oferit posibilitatea să își apere interesul.
Cum pot consumatorii preîntâmpina prejudiciile?
Cu privire la toate aceste aspecte trebuie punctat că în realitate, singurul mod prin care o persoană poate preîntâmpina și evita un prejudiciu cauzat de intrarea în raporturi contractuale cu un profesionist care abuzează de poziția sa superioară este acela de a da dovadă de diligență, care se materializează în primul rând prin căutarea și obținerea de informații adecvate tipului de contract ce se dorește a fi încheiat, cea mai eficientă metodă de obținere a unor astfel de informații fiind solicitarea unei consultanțe juridice avocațiale.
De ce este necesară consultanță juridică?
Deși cunoașterea legii este o obligație a fiecărei persoane, este iluzoriu a se pretinde unui persoane care acționează în afara ariei sale profesionale să dețină cunoștințele juridice necesare în vederea recunoașterii acelor clauze contractuale pasibile de a-i crea o vătămare, respectiv în vederea elaborării unor clauze contractuale care să-i apere drepturile și interesele. Îndeplinirea unor astfel de demersuri intră însă în obiectul de activitate al avocatului și se materializează în consultanța juridică acordată și în elaborarea de contracte.
Concluzionând, considerăm cu precădere important ca persoanele care intenționează să între în raporturi juridice cu profesioniști să acorde o deosebită importanță apărării propriilor drepturi și interese, să obțină informații precise și relevante și să depună toate diligențele pentru a preîntâmpina și evita înclinarea balanței de puteri în favoarea profesionistului, toate aceste scopuri putând fi în mod facil atinse prin apelarea la serviciile de consultanță juridică oferite de profesioniști ai dreptului.
1A se vedea Juanita Goicovici, Elemente constitutive ale practicilor comerciale neloiale în relațiile cu consumatorii, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Iurisprudentia, nr. 3/2016, p. 90.
2Ibidem.
3A se vedea Vasile Pătulea, Corelația existentă între reglementarea concurenței și reglementarea privind protecția consumatorilor, în „Dreptul”, nr. 8/2016, p. 105